Alergie! Primăria Lugoj, pe lista neagră în combaterea ambroziei

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a hotărât să se implice personal în stârpirea ambroziei și cere de urgență administrațiilor locale, inclusiv Pri­mă­riei Municipiului Lugoj, să respecte legislația în domeniu, deoarece sesizările cetățenilor cu privire la înmulțirea buruienii nu contenesc, iar autoritățile se prefac că nu ar ști despre ce „iarbă” este vorba.

Oficial municipalitatea lugojeană ar trebui „premiată”, deoarece la nivel declarativ prin adresa nr. 40547/10.05.2019 trimisă către Direcția pentru Agricultură Timiș se afirmă că „până la această dată nu au fost semnalate terenuri infestate cu buruiana ambrozia pe raza UAT Lugoj”. Lugojenii plâng, strănută și se sufocă la propriu, arătând pe diferite rețele de socializare tufele cu ambrozie din parcuri, de pe lângă locurile de joacă sau terenurile virane dintre blocuri… inexistente pe hârtie.

Prefectura, CJ Timiș și lugojenii… afectați!

Ca urmare a notificărilor primite de la oameni, pe adresa Consiliului Județean Timiș, dar și pe adresa personală, șeful CJT a răbufnit. „Cer respectarea de urgență a legii. Ambrozia trebuie tăiată! Am primit foarte multe sesizări pe adresa Consiliului Județean, dar și pe adresa mea personală. Având în vedere situația critică în care se află județul nostru la capitolul ambrozie și știind că această buruiană se răspândește foarte rapid și provoacă alergii severe, am solicitat de urgență tuturor primăriilor din județ să meargă pe terenurile unităților administrativ teritoriale și să taie planta. Asta în condițiile în care există și o lege în acest sens și trebuie aplicată. Voi urmări personal situația de pe teren.”, a declarat Călin Dobra.

La rândul său, și prefectul de Timiș a cerut în nenumărate rânduri Direcției de Agricultură să fie luate măsuri urgente de combatere la nivelul întregului județ. „Am dispus încă de la începutul anului crearea unei comisii mixte vizavi de ambrozie. Rugămintea mea este: luați-vă în serios această misiune de coordonator al acestei comisii, haideți să demarăm aceste acțiuni și să facem ordine. Avem o prevedere legală, putem să luăm măsuri. Chiar aștept de la dumneavoastră să demarați controale. Dacă doriți sprijin, o să îl aveți de la instituțiile statului. Haideți să facem ceva vizavi de ambrozie!”, spune prefectul Eva Andreaș.

Primăria… imună?!

Specialiștii spun că „nu există la ora actuală nicăieri în lume un medicament sau picături care să vindece în câteva zile sau săptămâni alergia la ambrozie. Tratamentul cel mai eficient fiind cel de desensibilizare, este de lungă durată poate să dureze și cinci ani și există riscul ca pacientul să renunțe pe parcurs”. În această situație, se pare că edilii locali responsabili sunt imuni și astfel nu înțeleg reacțiile adverse provocate lugojenilor de polenul plantei.

Potrivit legii, persoanele fizice și juridice trebuie să desfășoare anual, până la data de 30 iunie, lucrări de întreținere a terenurilor precum cosirea, smulgerea sau erbicidarea ambroziei. Dacă această obligație este neglijată, vor primi inițial un avertisment. Ignorarea avertismentului duce la aplicarea unei amenzi între 750 și 5.000 de lei, în cazul persoanei fizice, sau între 5.000 și 20.000 de lei, în cazul firmelor.

Singurul care este aproape de realitate este viceprimarul Cristian Galescu, cel care a recepționat mesajul președintelui CJT și a dispus formarea unei comisii din partea Biroului Agricol al Primăriei Lugoj, care să se deplaseze în teren și să facă un inventar. „În urma acestui inventar vom trimite sesizări în scris celor care au probleme, să își igienizeze terenurile, altfel vor fi penalizați. Dacă se va descoperi ambrozie pe terenurile primăriei sau pe domeniul public se va dispune celor de la Sere și Spații Verzi să intervină. În aceeași măsură către instituții vor fi trimise notificări pentru curățarea terenurilor.”, a declarat Galescu. Acesta a mai spus că termenul până la care comisia trebuie să inventarieze terenurile este 10 septembrie. În caz că vor mai exista suprafețe ce nu au fost înregistrate de către membrii comisie, autoritățile locale așteaptă ca sesizările să fie trimise pe adresa de mail a Primăriei Lugoj.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/