Alergare cu strângere de fonduri! Pasionații de mișcare în aer liber, așteptați la AlerGând la Pădure

alergand la padure
publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Trei proiecte pentru comunitatea locală vor fi susținute prin donațiile celor care decid să participe activ sau ca simpli spectatori la cea de-a opta ediție a concursului AlerGând la Pădure.

Competiția anuală AlerGând la Pădure ajunge la cea de-a opta ediție. Evenimentul cu strângere de fonduri este organizat de Fundația Comunitară Banatul Montan din Reșița, împreună cu Primăria Municipiului Reșița și va avea loc în 30 octombrie, începând cu ora 9.00.

AlerGând la Pădure Reșița este un concurs de alergare montană deschis atât alergătorilor profesioniști, dar mai ales celor amatori.

Prin ediția de anul acesta vor fi finanțate proiecte din mai multe domenii:

● FUN FLOW – este un proiect dedicat tinerilor și adulților din Reșița, prin care comunitatea de aici va descoperi funambulismul.

● SĂ CUNOAȘTEM PEȘTERILE DE LÂNGĂ CASĂ – Prin intermediul proiectului, membrii comunității vor fi instruiți și implicați în cunoașterea zonelor din jurul Reșiței, identificarea peșterilor și prospectarea lor.

● CAIET DE REȘIȚA – Este un proiect pilot care dorește să ofere o metodă interactivă de cunoaștere a orașului, atât în ceea ce privește istoria orașului, de la clădiri de importanță arhitecturală, dar și un mic ghid de cunoaștere a faunei în zona râului Bârzava, precum și a florei din oraș.

untitled design set 970x90 px

Participanții pot alege să susțină una din cauzele înscrise în concurs, iar fondurile acumulate în urma competiției, din taxe de înscriere și donații, vor fi folosite la implementarea proiectelor câștigătoare. Toți banii strânși se întorc la comunitate, la oameni.

Concursul din acest an are mai multe probe:
– Cursa pentru copii este pentru două categorii: sub 8 ani și între 9-15 ani. Înscrierea pentru acest traseu se face la fața locului în ziua evenimentului.
– Cross Reșița: 10 km
– Cross Reșița: 24 km
– Maratonul: 43 km, pentru prima dată la acest eveniment

Termenul-limită de înscriere online pentru cei care doresc să își aleagă mărimea tricoului AlerGând la Pădure este astăzi, 19 octombrie, ora 23.59. A doua fază de înscrieri se derulează până în 29 octombrie, însă fără posibilitatea de a cumpăra în avans tricoul AlerGând la Pădure. El va putea fi cumpărat în momentul ridicării kitului de participare.

„Invităm toți alergătorii profesioniști, dar și pe cei amatori să se înscrie la eveniment. De asemenea, toți cei care doresc pot dona și susține proiectul preferat chiar dacă nu participă la probe.”, anunță organizatorii.

Mai multe detalii despre eveniment, proiecte, probe, dar și cum pot doritorii dona se găsesc pe www.alergandlapadure.ro sau pe https://www.facebook.com/alergandlapadure.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/