Alegerile vin odată cu praful de la Moldomin. Nimeni nu face nimic!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Vântul puternic din Clisură devine din nou amenințare pentru locuitorii din Moldova Nouă, dar și pentru cei de peste granițele țării.

În aceste zile viteza vântului în Clisura Dunării a fost destul de mare pentru a ridica praful de pe depozitul de deşeuri miniere Tăuşani – Boşneag din Moldova Nouă şi pentru a-l transporta peste localităţile din România şi Serbia. Deocamdată, pluteşte în aer doar în zona iazului, dar aceasta nu înseamnă că în zilele următoare, lipsite de precipitaţii şi cu temperaturi mai ridicate, fenomenul nu va căpăta amploare din cauza Coşavei şi Gorneacului, vânturile care bântuie toamna şi primăvara Clisura Dunării.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Pentru măsuri concrete destinate rezolvării eternei poluări cu praf de deşeuri miniere de la Moldova Nouă, de 8 ani nimeni nu mişcă un deget nici măcar în campaniile electorale. Deşi GEC Nera a atenţionat în repetate rânduri autorităţile că poluarea de la Moldova Nouă ar putea fi redusă considerabil cu o investiție de câteva zeci de mii de Euro în condiţiile în care peste depozit, în perioadele ploioase, ar fi împrăştiat un amestec sărac de îngrășăminte agricole combinat cu alte substanțe organice. Acestea ar ajuta natura să lucreze la consolidarea vegetativă a iazului. Dovada că soluția este viabilă sunt zonele mici de vegetație apărute pe suprafața depozitului, acolo unde chiar vântul a adus din altă parte praf necontaminat cu deșeuri miniere”, se arată în comunicatul de presă transmis de GEC Nera în cursul acestei zile.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/