Alegerile la AJF, blocate la casele de pariuri!

Lupta pentru preşedinţia forului judeţean de fotbal a fost strânsă, la fel ca disputele între PSD şi PNL, însă lucrurile au stat cu totul altfel la finele săptămânii, când s-au ales cei doi vicepreşedinţi AJF.
Reprezentanţii cluburilor de fotbal din judeţ au participat la Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin pentru a pune la punct detaliile legate de noua ediţie de campionat în Ligile a IV-a, a V-a şi în competiţiile juvenile, dar totodată i-au ales şi pe cei doi vicepreşedinţi care vor face echipă cu preşedintele Viorel Lolea. Cu câteva zile înainte de asta, microbiştii glumeau spunând că toate casele de pariuri au blocat pronosticurile pentru aceste alegeri, rezultatele fiind cunoscute cu mult timp înainte de introducerea buletinelor de vot în urnă. Nu pentru că ar fi fost blat la aceste alegeri, ci pentru că Adrian Baghiu şi Petru Ungurean s-ar bucura cu adevărat de susţinere şi apreciere în rândul oamenilor de fotbal din judeţ. Baghiu e noul vicepreşedinte la resortul „Tehnic”, după ce l-a învins pe Mihai Moatăr. Ungurean va conduce resortul „Competiţii” datorită numărului mai mare de voturi decât cel primit de Remus Orleanu. Ioan Lupşa s-a retras din competiţie înainte să înceapă jocul. Probabil, după clasica, dar idioata formulă din fotbalul românesc, „adversarul şi-a dorit mai mult victoria”.
Surprizele au apărut când s-au pus în discuţie mai multe probleme organizatorice. În primul rând, s-a hotărât ca la meciurile din Liga a IV-a prezenţa observatorilor de joc să nu mai fie obligatorie, ci doar la cerere, la eventualele meciuri cu miză. S-a renunţat şi la meciurile juniorilor A1, care erau programate în deschiderea partidelor de seniori. Cine vrea şi juniori, să-i păstreze, numai să aibă şi cu cine juca! Cu aceste schimbări, cu siguranţă, fotbalul cărăşean va deveni mai civilizat, mai curat, lipsit de scandaluri, de incidente violente şi regulamentele se vor respecta cu stricteţe. Să vedeţi de-acum fotbal-spectacol!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/