Lucrările de amenajare a promenadei pe malul râului Bârzava, la Reșița, avansează. Proiectul prin care se va realiza o legătură pietonală și velo între Centrul Civic și Govândari, pe o distanță de 4,5 kilometri, intră într-o nouă etapă.
În acest context, administrația reșițeană anunță că, începând cu data de 2 martie, constructorul, societatea Tehnodomus SRL, va demara lucrările de demolare a pasarelei nr. 3, din zona strada Molizilor. După desființarea acesteia, se va construi una metalică.
Intervenția face parte din cadrul proiectului european „Realizarea unei legături între nucleele urbane Govândari și Centrul Civic din Municipiul Reșița – Componenta 2 – Promenadă și Pasarele”. Investiția prevede amenajarea unui traseu destinat atât pietonilor, cât și bicicliștilor, precum și construirea a șase pasarele metalice peste râul Bârzava, menite să asigure o conexiune rapidă și sigură între cele două zone importante ale orașului.
Pe durata lucrărilor, traversarea râului va putea fi realizată pe pasarela nr. 2, situată în zona Luncă, în apropierea Cofetăriei Unicat.
Reprezentanții Primăriei Reșița dau asigurări că organizarea șantierului va fi făcută astfel încât disconfortul pentru cetățeni să fie redus la minimum. „Lucrările vor fi organizate astfel încât să limiteze disconfortul și să mențină siguranța în zonă pe toată perioada execuției”, transmit reprezentanții municipalității.
Timișoara face un pas important pentru reducerea traficului. A fost semnat contractul pentru completarea inelului II de circulație, cu un nou drum peste Bega, două poduri și patru benzi...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

