Aleargă pentru sănătate! Lugojeni de toate vârstele, invitați la cursa HoneyRun 26

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Compania Honeywell Life Safety România SRL organizează la Lugoj manifestarea sportivă „HoneyRun 26”, având drept obiectiv principal promovarea unui stil de viață sănătos și creșterea numărului de practicanți ai alergării, indiferent de vârstă.

Concursul se desfășoară duminică, 23 iunie, de la ora 7.00, pe o buclă cu lungimea de 13 km, cu plecarea și sosirea de pe platforma din fața Universității Europene „Drăgan” din municipiu și va cuprinde patru curse pentru a oferi tuturor oportunitatea de a participa, indiferent de gradul de pregătire. Dintre acestea, două vor fi necompetitive, cu accentul pus pe participare, respectiv Crosul copii și părinți (1.5 km) și Crosul popular (3 km), iar alte două vor fi competitive, respectiv Crosul sănătății (10 km) și Semi-maraton (26 km). Înscrierile se pot face accesând site-ul https://honeyrun.ro/inscrieri/, unde sunt disponibile și alte detalii suplimentare.

Traseul este gândit astfel încât să pună în valoare pe cât de mult se poate obiectivele de interes din municipiul Lugoj, dar cu impact minim asupra traficului rutier. Pe parcursul competiției, acesta va fi restricționat, dar nu va fi întrerupt. Pentru buna desfășurare a evenimentului, alergătorii vor utiliza exclusiv trotuarul și vor fi asistați la trecerile de pietoni de două echipaje de poliție. De asemenea, pe traseu vor fi amplasate cinci puncte de hidratare, aproximativ din 2 în 2 km.

promovare banner maxagro Muzeul TM

La finalul competiției se vor acorda premii substanțiale, după cum urmează: la Crosul sănătății, locul I – 400 de lei, locul II – 300 de lei și locul III – 200 de lei; la Semi-maraton, locul I – 600 de lei, locul II – 400 de lei, locul III – 300 de lei; la Semi-maraton (sportivi legitimați), locul I – 800 de lei, locul II – 600 de lei și locul III – 400 de lei. Toți participanții care finalizează cu succes proba la care s-au înscris, atât pentru probele cronometrate, cât și pentru cele ne-cronometrate, sunt premiați cu o medalie de participare, iar copiii vor primi și o diplomă.

Evenimentul este organizat de SC Honeywell Life Safety Romania SRL și produs de SC SightRunning SRL în parteneriat cu autorități și instituții locale, cu sponsori, asociații, și persoane juridice sau fizice. Principalul sponsor al evenimentului este SC Honeywell Life Safety Romania SRL. Participarea la eveniment se face achitând o taxă, în funcție de fiecare categorie. Excepție face cursa pentru copii și părinți unde înscrierea este gratuită.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/