„Alaiul Colindătorilor” vestește bucuria la Caransebeș

alaiul colindatorilor

Colindele vocal-instrumentale vor răsuna și anul acesta în debutul tradiționalului „alai al colindătorilor” de la Caransebeș, spectacol organizat de Episcopia Caransebeșului sâmbătă, 20 decembrie, începând cu ora 15.

Spectacolul intitulat „Alaiul colindătorilor”, organizat anual, de 19 ani, de Episcopia Caransebeșului în pragul sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, va debuta cu fanfarele din Mercina și Goruia, care vor interpreta colinde vocal-instrumentale în curtea reședinței episcopale.

Alaiul colindătorilor va cuprinde formații corale din localitățile Eparhiei Banatului de munte, alai care va porni din curtea Episcopiei spre Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș, acolo unde va răsuna vestea cea bună a Crăciunului în armoniile colindelor.

Dincolo de caracterul spiritual al evenimentului, spectacolul „Alaiul Colindătorilor” are și un caracter istoric, marcând sfințirea, în duminica dinaintea Nașterii Domnului, a primului altar al Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, după cum afirmă consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului, arhim. Casian Rușeț:

Alaiul Colindătorilor, aflat la a XIX-a ediție, este o sărbătoare care reunește corurile și formațiile corale din toate zonele județului Caraș-Severin, din tot arealul Episcopiei Caransebeșului. Această sărbătoare este o sărbătoare care se calează cu adevărat pe tot ceea ce înseamnă comuniunea sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, însă, în același timp, este și o perpetuă aducere aminte de faptul că, în duminica dinaintea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, s-a sfințit primul altar al Catedralei Episcopale la demisolul acesteia.”

Părintele Casian Rușeț a mai subliniat faptul că „Alaiul Colindătorilor” este ca o sărbătorire în avans a Crăciunului, cler împreună cu credincioși, formațiile corale împreună cu auditoriul, toți împărtășind același gând bun al Nașterii Mântuitorului Hristos:

În amintirea acestui eveniment care a punctat debutul reluării lucrărilor la Catedrală, dar și debutul slujirii pe acest amplasament, cu toții ne reîntâlnim în colindă, în comuniune atât la Episcopia Caransebeșului, pe centrul civic al municipiului Caransebeș, unde ascultăm colindele fanfarelor și în Catedrală, unde ne ascultăm unii pe ceilalți și unde ne împărtășim gândul cel bun, înainte de a petrece fiecare în familiile și în comunitățile noastre sărbătoarea Nașterii Mântuitorului.

alaiul colindatorilor

„Alaiul colindătorilor” Episcopiei Caransebeșului

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/