Alaiul colindătorilor a vestit bucuria pe străzile Timișoarei

alaiul colindatorilor timisoara 2023 (4)
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Străzile Timișoarei au răsunat, joi, de cele mai frumoase colinde aduse din satele timișene. Dubașii și caprele au vestit Nașterea Domnului. 

Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior, de fată și de gazdă sunt doar câteva dintre datinile care au adus culoare și bucurie, joi, la Timișoara. Peste 200 de păstrători ai tradițiilor din satele bănățene s-au strâns anul acesta la Alaiul colindătorilor. Prima oprire a fost la Palatul Administrativ.

alaiul colindatorilor timisoara 2023 (11)

alaiul colindatorilor timisoara 2023 (7)

alaiul colindatorilor timisoara 2023 (10)

Au venit dubași de la Făget, Pietroasa, Curtea, Fârdea, Zolt, Margina și Sintești, colindători din Buziaș, Comloșu Mare, dar și Fanfara Bega, și Ansamblul folcloric „Junii Timișului”. Prima oprire a fost la Palatul Administrativ.

„Suntem din Drăgșinești. Eu am fost vreo șase ani cu grupul de dubași de la Povergina și de acolo a pornit totul. De când am fost mic mi-am dorit să conduc un grup de băieți, să fiu vătaf. Și am vorbit cu băieții și au fost de acord să facem dube. De la un an la altul am început să fim tot mai mulți. Astăzi suntem 20 de băieți. Nu e ușor să îi coordonez pentru că sunt mai multe feluri de bătăi; fiecare are bătaia lui și trebuie să fie atent la toți. Dacă unul a greșit se aude foarte rău. Când încep pe rând, trebuie să fie atenți toți ca fiecare să își țină ritmul lui. Cam o lună se pregătim înainte de Crăciun. Așa a fost anul ăsta pentru că avem 5 băieți noi și sunt micuți. De astăzi până în 26 mergem cu colinda. Avem de umblat.”, a povestit Dănuț Crăciunescu, de la Fârdea.

alaiul colindatorilor timisoara 2023 (9)

Cunoscuta interpretă de muzică populară Liliana Savu Badea a venit la Alaiul colindătorilor cu mai multe tinere talentate din zona Buziașului. „Eu vin cu colindătorii încă din 1990. Am fost deschizători de drumuri în ce privește colindatul la consiliul județean, atunci după Revoluție. A fost fain. Fain este și acum.”, a declarat Liliana Savu Badea.

alaiul colindatorilor timisoara 2023 (8)

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Maria de la Jabăr, comuna Boldur, a venit îmbrăcată în costumul dăruit de bunica. „E foarte frumos, mă bucur că se poartă această tradiție în continuare.”, a spus ea.

alaiul colindatorilor timisoara 2023 (5)

„Alaiul colindătorilor întotdeauna ne umple inimile de bucurie în așteptarea Nașterii Domnului și văzând încă această tradiție care se perpetuează și se transmite din generație în generație mă face să cred că avem încă un viitor pe aceste meleaguri și tânăra generație păstrează tradițiile transmise din strămoși. Și acest lucru cred că este înduioșător, cel mai frumos lucru pe care îl poți simți acum că se apropie sărbătorile de iarnă și cu toții ne gândim la lucruri frumoase, la prieteni, la copii, dar și la ceea ce avem de dăruit celor din jur.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

În ritmul dubelor, alaiul a mers și în Piața Victoriei.

alaiul colindatorilor timisoara 2023 (3)

Colindătorii au poposit apoi la Mitropolia Banatului unde au susținut un spectacol de datini.

alaiul colindatorilor timisoara 2023 (1)

alaiul colindatorilor timisoara 2023 (2)

Alaiul colindătorilor este organizat în fiecare an de Consiliul Județean Timiș și Centrul de Cultură și Artă Timiș.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/