Ajutor pentru cei aflați în nevoie, la Constantin Daicoviciu

banner 1164 x 200 px

Persoanele vulnerabile din comuna Constantin Daicoviciu vor beneficia de servicii integrate și sprijin pentru integrare socială, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.

Un nou contract cu finanțare europeană a fost semnat recent de primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș. Finanțarea obținută are în vedere implementarea unui proiect social privind furnizarea de servicii integrate în comunitățile rurale, prin facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate.

Investiția urmărește îmbunătățirea accesului la servicii sociale, educaționale și medicale pentru categoriile vulnerabile. Beneficiarii vor primi sprijin pentru integrarea pe piața muncii, consiliere și orientare profesională, dar și ajutor pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit, a precizat primarul Daniel Boambeș.

Totodată, proiectul prevede măsuri pentru prevenirea abandonului școlar, facilitarea obținerii actelor de identitate și creșterea accesului la servicii medicale. Persoanele vârstnice și cele cu dizabilități vor beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu și de adaptarea locuințelor la nevoile lor.

Activitățile vor fi derulate de o echipă comunitară, care va lucra direct cu beneficiarii pentru a răspunde nevoilor identificate la nivel local.

„Mulțumesc pe această cale colegilor din primărie care s-au implicat în identificarea la nivelul comunei a tuturor persoanelor vulnerabile care vor beneficia în cadrul proiectului de sprijin de specialitate. Pentru derularea acestui proiect, echipa de implementare își va desfășura activitatea la sediul centrului social din localitatea Mâtnicu Mare”, a subliniat primarul Daniel Boambeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/