Persoanele care au fost afectate de incendii, de inundații, care au probleme grave de sănătate sau se află în risc de excluziune socială vor primi ajutoare de urgență de la Guvern.
Guvernul a aprobat, prin HG 780/01.09.2023, acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 1.283.200 de lei pentru sprijinirea a 306 familii și persoane singure, care fie se află în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase, fie au probleme grave de sănătate sau se află în situații care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială.
Cea mai mare sumă, 915.700 de lei, a fost direcționată spre 248 de familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială. În această ultimă categorie este inclusă și o persoană singură din Caraș-Severin, pentru care s-a aprobat acordarea unui ajutor de urgență în valoare de 4.000 de lei. Această sumă este suportată din bugetul alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și va fi plătită doamnei în cauză de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin.