Ajutoare de încălzire pentru sezonul rece 2023-2024

primaria bautar
stiri Timisoara Cuib de vise 1000x100

În conformitate cu prevederile Legii nr. 226 din 16.09.2021 și prevederile H.G. nr. 1073 din 11.10.2021 familiile și persoanele singure din comuna Băuțar al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, nu depășește 1.386 de lei- în cazul familiei- respectiv 2.053 de lei- în cazul persoanei singure, pot depune cereri și declarații pe propria răspundere privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie la încălzirea locuinței cu combustibili solizi și petrolieri la Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Băuțar.

Ajutorul se acordă pe perioada sezonului rece 1 Noiembrie 2023 – 31 Martie 2024, în funcție de data înregistrării solicitării, după cum urmează:
– începând cu luna depunerii cererii pentru solicitările depuse până în data de 20 a lunii;
– începând cu luna următoare depunerii cererii pentru solicitările depuse până în data de 20 a lunii;

De asemenea, familiile și persoanele singure ale căror venituri sunt de până la valoarea prevăzută mai sus pot beneficia lunar și de suplimentul pentru energie, noiembrie 2023 – octombrie 2024.

 Stiri angajari Timisoara STPT job 1000x200

Formularele vor fi ridicate de la sediul Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Băuțar.

Stiri Timisoara Muzeul TM Stiri Timisoara
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/