Ajutoare bănești pentru aproximativ 150 de familii din Caraș-Severin

bani

Familiile ale căror gospodării au fost afectate de inundații în acest an primesc sprijin financiar de la Guvern.

396.500 de lei este suma care revine județului Caraș-Severin, prin hotărâre de Guvern, în vederea sprijinirii mai multor familii ale căror gospodării au fost afectate în urma inundațiilor din acest an.

Prin HG nr. 559/2023, Guvernul României aprobă acordarea unor ajutoare de urgență pentru
combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite în anul 2023, în vederea sprijinirii populației. Potrivit acestei hotărâri, 148 de familii, din 17 localități cărășene, vor primi ajutoare de urgență în cuantum total de aproape 400.000 de lei.

„Au fost aprobate pentru județul Caraș-Severin ajutoare de urgență în cuantum cuprins între 1.500 – 4.000 de lei/familie pentru un număr de 148 gospodării afectate de inundații în cursul anului 2023, din localitățile Bănia, Berzovia, Bocșa, Brebu, Câlnic, Cârnecea, Dognecea, Doman,
Gârliște, Giurgiova, Goruia, Naidăș, Reșița, Slatina Nera, Secășeni, Secu, Șoșdea, în sumă totală
de 396.500 de lei”, precizează Elena Solomonesc, directorul executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin.

Directorul AJPIS Caraș-Severin mai precizează că sumele aferente ajutoarelor de urgență vor fi virate în conturile beneficiarilor sau prin intermediul Poștei Române, pentru cei care au optat pentru primirea banilor prin mandat poștal), începând de astăzi, 10 noiembrie.

FOTO: ARHIVĂ

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/