PMP acuză partidele de la guvernare pentru nepăsarea cu care i-au tratat pe fermieri, mirându-se acum de amploarea protestelor.
„PSD și PNL se miră de amploarea protestului fermierilor, după ce ani de zile fie i-au ignorat, fie i-au mințit”, spune Lucian Voina, președintele PMP Caraș-Severin.
Un guvern competent ar fi putut împiedica aceste proteste, dar, spune liderul cărășean, „în timp ce actualii guvernanţi PSD şi PNL erau preocupaţi cu mulțumirea clientelei politice, păstrarea pensiilor speciale şi/sau crearea unor noi clase de speciali, fermierii şi agricultorii se chinuiau să rămână pe linia de plutire.”
Creşterea accizei la carburant, a preţurilor exorbitante la RCA, subvenţiile foarte mici comparativ cu alţe ţări ale UE – și mai ales neprimite la timp, precum și problema cerealelor ucrainene sunt cele care au dus la faliment agricultura românească. „Agricultura trebuie să devină prioritate şi nu doar la nivel de propagandă ieftină.”, mai spune liderul PMP Caraș-Severin.