Oficialii Poliției de Frontieră sunt îngrijorați de timpii de așteptare la ieșirea din țară, după ce în luna decembrie au intrat în România nu mai puțin de 3,5 milioane de cetățeni. Nu este vorba despre turiști, care se înghesuie să ne admire țara de sărbători, ci de românii veniți acasă să își petreacă sărbătorile în familie.
În luna decembrie a acestui an, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 4.100.000 de persoane, din care 3.500.000 au fost cetăţeni aparţinând U.E. Față de 2014, creșterea este semnificativă și se apropie simțitor de 40 la sută. Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere din vestul ţării și cele aeroportuare, susțin oficialii Poliției de Frontieră.
Timpul mediu de așteptare este de 10 minute în granițele din Caraș-Severin, respectiv Moravița și Naidăș. Asta, deși în decembrie românii care s-au reîntors acasă au fost nevoiți să aștepte chiar și câteva ore din cauza aglomerației.
Potrivit statisticilor neoficiale, aproximativ 20.000 de cărășeni sunt plecați în străinătate.
FOTO: bucurestifm.ro