Agenția de Achiziții Publice Timișoara, înființată recent de primărie, vrea să facă primele cumpărături. Astfel, a fost lansată o licitație publică în vederea achiziționării de articole de birotică în valoare de peste un milion de euro.
Primăria Timișoara a înființat recent un nou SRL, prin care-și propune să facă toate cumpărăturile pentru ea, dar și pentru instituțiile aflate în subordine, cu scopul de a economisi bani. Este vorba de Agenția de Achiziții Publice Timișoara, care a și făcut primele demersuri în acest sens.
Astfel, recent a fost lansată o licitație publică în vederea achiziționării „în sistem centralizat de articole de birotică, produse de papetărie și furnituri de birou”. Mai precis, se vor cumpăra accesorii de birou, pixuri, creioane cu mină reîncărcabilă, mine de rezervă pentru creioane, peliculă sau bandă corectoare, lichid corector, capse, bibliorafturi, agrafe de birou, capsatoare, decapsatoare, plicuri și separatoare pentru papetărie.
Valoarea maximă a contractului se ridică la 5,2 milioane lei, cu TVA inclus, adică puțin peste un milion de euro. Mai precis, Primăria Timișoara dorește să încheie un contract cadru pe o durată de trei ani, iar articolele de birotică să fie cumpărate pentru instituțiile din subordine. Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 6 iunie, la ora 15.00.