Agenda PNL Timiș nu o (mai) face nici Simonis, nici Fritz. Marilen Pirtea: „Va fi făcută pe Gheorghe Lazăr nr. 1!”

marilen pirtea, presedinte pnl timis, interviurile express

Președintele interimar al PNL Timiș, Marilen Pirtea, vorbește, la Interviurile Express, despre tensiunile din coaliția de guvernare, raportul de forțe PSD–PNL–USR în plan local și direcția politică a liberalilor pentru 2028. Interviul integral va fi difuzat vineri seară, de la ora 19.00.

Discuția vine într-un context politic local în care principalele centre de putere administrativă din județ sunt împărțite între USR, care conduce Primăria Timișoara, și PSD, care deține Consiliul Județean Timiș, în timp ce PNL încearcă să își redefinească poziționarea între cele două structuri politice.

În acest cadru, Pirtea a fost întrebat despre modul în care PNL își construiește agenda politică și administrativă în județ și despre raportarea la aceste centre de putere.

„Până acum am putea spune sau crede că poate PNL nu și-a făcut agenda proprie, poate i-au făcut alții agenda. Dar vreau să o spun aici răspicat. Agenda PNL va fi făcută pe Gheorghe Lazăr nr. 1 (n.r, sediul PNL Timiș din Timișoara), nu pe Loga (n.r, Primăria Timișoara), nu pe Revoluției (n.r, CJ Timiș) sau în alte părți. Cine nu acceptă, e liber să activeze unde dorește.”, a declarat liderul PNL Timiș la Interviurile Express.

Declarația vine pe fondul discuțiilor mai largi privind relațiile din coaliția PSD–PNL–USR–UDMR la nivel național, dar și al tensiunilor politice privind modul în care sunt luate deciziile și cine influențează direcția guvernării.

„Țara arde, PSD face consultări interne. Dorește cu PNL, dar nu vrea cu Bolojan. PNL nu va accepta ca ale partide să-i pună premierul, miniștri sau să intervină în organizarea internă a partidului. (…) Nicio problemă, mulțumim, noi rămânem cu Bolojan, ieșiți de la guvernare dacă asta doriți.

Bolojan deranjează, e incomod, nu e profilul de președinte de partid, de premier, cu care PSD să intre în coaliție. Nu se lasă captat de cântecele sirenelor din PSD pentru a deraia de la direcția pe care o are pentru reformarea țării. Iar PSD are acest obicei prin care să încerce să hipnotizeze partenerii de coaliție sau de drum prin oameni infiltrați în partid care le promovează interesele. Iar acest lucru nu se va mai întâmpla la PNL.”

În același context, Pirtea a respins ideea că PNL ar fi o formațiune subordonată în actuala arhitectură politică, în condițiile în care în spațiul public au apărut acuzații că partidul ar funcționa ca „anexă” a altor actori politici.

Întrebat despre strategia PNL pentru următorul ciclu electoral, liderul liberal a vorbit despre nevoia de autonomie politică și despre direcția în care partidul se va poziționa până în 2028.

Sunt pentru a avea candidați proprii la toate pozițiile administrative din județ. Trebuie să ne pregătim pe picioarele noastre pentru fiecare tip de alegeri. Cu siguranță vom pregăti pe cineva pentru Primăria Timișoara., a spus Pirtea.

În interviu, Marilen Pirtea a adus în discuție și numele lui Ilie Bolojan, în contextul reformelor și al tensiunilor din coaliția de guvernare, precum și al dezbaterilor din spațiul public privind rolul său, inclusiv ca posibil „lider providențial”.

În același timp, liderul liberal explică reforma administrației și efectele ei în teritoriu, dar și de ce nu a ajuns niciodată în fruntea Ministerului Educației, deși a fost de două ori pe lista scurtă. „Am spus: dacă doriți să construiesc în educație, dați-mi pârghii să construiesc. Eu știu să construiesc, nu să demolez.”, a afirmat liberalul.

Interviul integral cu Marilen Pirtea va fi difuzat vineri seară, la ora 19.00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/