Repoziționarea la o adâncime corespunzătoare a conductei de gaz de pe strada Mocioni, între Ceasul Electric și Hotelul Dacia, ca parte a lucrărilor de reamenajare urbanistică a zonei pietonale, începute în august, anul trecut, rămâne în continuare blocată pentru o perioadă neclarificată. Primăria Lugoj a transmis că nici până acum cei de la gaz nu au eliberat avizul solicitat de autoritățile locale, după aproape un an de insistențe.
„Din păcate, în centru, la proiectul de reabilitare pietonală, nu putem face nimic pentru că nici acum nu avem avizul cerut pentru repoziționarea conductei de alimentare cu gaz. Cu toate insistențele noastre, nu avem cu cine vorbi, nimeni nu răspunde la nici un telefon, nu avem cu cine colabora. De aproape un an stăm după acest aviz și nimeni nu ne răspunde la solicitare. Nu știm cât va mai dura până vom putea rezolva această problemă. Noi am făcut tot ce a depins de noi până acum, practic depindem de bunăvoința celor de la gaz. În subteran vrem să introducem și cablurile de date și electrice. Urmează să refacem canalizarea și să introducem două conducte noi de apă și branșamentele aferente”, a declarat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.
De avizul și lucrările pentru repoziționarea țevii de gaz la o adâncime de siguranță, de aproximativ 1 metru, depind și celelalte lucrări, au mai precizat autoritățile.