Poliția Română a verificat afişele electorale ale lui Călin Georgescu din trei județe: Caraş-Severin, Cluj şi Vrancea!
Acțiunea oamenilor legii a avut loca la solicitarea Autorităţii Electorale Permanente, iar MAI spune că a fost deschis un dosar penal. Toni Greblă, preşedintele Autorității Electorale Permanente, declarase că, pentru afişele electorale care nu erau inscripţionate ale fostului candidat Călin Georgescu, a solicitat Poliţiei să identifice imprimeria, tipografia şi să comunice cine le-a comandat.
Poliţiştii cărășeni și colegii din celelalte două județe indicate de AEP au făcut verificări „în limita cadrului legal şi au aplicat, după caz, măsuri sancţionatorii, AEP fiind informată cu privire la toate demersurile iniţiate şi/sau realizate”.
Analiza legalităţii finanţării campaniei electorale nu e de competența organelor de poliție, ci a Autorităţii Electorale Permanente. „Personalul cu atribuţii de control din cadrul AEP are obligaţia legală să valideze cheltuielile electorale efectuate de către candidaţi şi partide politice, în timpul campaniei electorale, în limita plafoanelor prevăzute de lege şi a prevederilor legale”, a mai precizat Ministerul de Interne.
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, câștigător al primului tur, a susținut că nu a plătit niciun leu pentru campania electorală.
foto: b1tv