Adriana Stoicescu: Timişoara este o epavă în derivă

judecatoarea din Timisoara Adriana Stoicescu critica miscarea LGBT
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Judecătoarea Adriana Stoicescu susține că în anul Capitalei Europene a Culturii, Timișoara este doar „o epavă în derivă, pe care nu o mai poate salva nimeni”.

Adriana Stoicescu a comentat, în stilul care o caracterizează, modul în care Timișoara așteaptă turiștii în acest an în care deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Așadar, judecătorul timișorean susține că gunoiul a pus stăpânire pe străzile orașului.

Teoretic, este anul istoric al Timişoarei, cel menit să ne propulseze în topul topurilor destinaţiilor de pe glob. Noi, ce facem? Cu musafirii în casă, câţiva aşteptând la poartă, zugrăvim, dar în dorul lelii. Turnăm şapa. Forăm fântâna şi curăţăm latrina (nu, nu ne facem toaleta în casă, nici chiar aşa…). Dăm cu bidineaua pe ici, pe colo, vorba aceea, pe unde joacă popa. Mai smulgem o buruiană lângă poartă, sperând că nu merge nimeni în grădina năpădită de iarbă şi neîngrijită. Pomii nu mai sunt de mult timp văruiţi, găinile aleargă bezmetice prin ogradă, iar porcul guiţă a jale şi foame. Cam acolo suntem, marea capitală a minciunii. Gunoiul stăpâneşte nestingherit străzile şi ne amăgim plantând nişte ameţite de flori prin centru, ca să uităm, preţ de câteva secunde, spectacolul jalnic al schelelor pe care nu e căţărat niciun muncitor. În loc de pâine şi circ oferim nisip şi dovlecei căţărători… Suntem jalnici. Chiar credem că păcălim pe cineva? Timişoara este o epavă în derivă, pe care nu o mai poate salva nimeni”, spune fostul președinte al Tribunalului Timiș.

STPT job 1000x200

De asemenea, Adriana Stoicescu a precizat că Timișoara ar fi vizitată de foarte puțini turiști, care oricum nu ar avea ce să vadă în oraș.

Unii visează că oraşul va supravieţui prin parade curcubeu, imaginându-şi un viitor fără Catedrală şi Dom… Dacă am fi oneşti, dar nu suntem, am trimite turiştii, ăia de îi numeri pe degetele de la o mână, să viziteze orice alt oraş, doar să nu vină în Timişoara. Că vin degeaba. I-aş trimite în Iaşi, dacă vor cultură, în Oradea, dacă vor clădiri renovate şi străzi amenajate, în Craiova, dacă vor dinamism. I-aş trimite în Bucureşti, dacă vor spectacole şi viaţă de noapte şi muzee. I-aş trimite în Alba Iulia pentru un strop de istorie păstrată şi respectată. Minţim şi chemăm oamenii într-un oraş al nimănui, oraş fantomă, ce trăieşte doar în fotografii. Dar, poate de asta are nevoie Timişoara. Să ajungă jos, atât de jos, încât să nu mai poată cădea. Apoi, să se ridice şi să redevină ce a fost: mica Vienă”, a afirmat judecătorul timișorean.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/