Fostul senatorul PSD Adrian Torma e (re)instalat în această dimineață în funcția de primar al orașului Moldova Nouă, dar, la fel ca în 2020, se încearcă anularea voinței electoratului!
Social-democratul, în calitate de primar, și consilierii locali aleși în 9 iunie jură în această dimineață, în prezența prefectului Ioan Dragomir, să respecte Constituţia şi legile ţării şi să facă, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea lor pentru binele locuitorilor oraşului de la malul Dunării.
Pentru Adrian Torma ar fi al treilea jurământ depus în calitate de primar. În 2020 însă n-a prea avut ocazia să-și pună puterea și priceperea în slujba cetățenilor. Deoarece, în urma acțiunilor în instanță formulate de Iuliu Damian, un cetățean supărat pe motiv că edilul-șef i-ar fi tăiat un dud din fața casei, și-a pierdut mandatul de primar. Hotărârile diferitelor instanțe de judecată au fost contradictorii și controversate, dar în 2021 s-au organizat din nou alegeri locale la Moldova Nouă, lui Adrian Torma fiindu-i interzisă o nouă candidatură.
După un mandat scurt de senator, Adrian Torma a preferat să revină acasă. A intrat în alegerile locale din vară și și-a recâștigat fotoliul de primar cu un scor categoric. Înainte ca social-democratul să depună jurământul de primar, Iuliu Damian, cu care la un moment dat schimbase amabilități și-și strânseseră mâinile, și-a reamintit de dudul din fața casei.
„Îi respect dreptul la opinie, trăim într-o țară democratică, nu am nicio supărare, să facă tot ce crede de cuviință. La mine nu a fost niciodată ușor, nici măcar în 2016. La votul din 2020 știe toată lumea ce s-a întâmplat. Acum nu au fost contestații la vot, au apărut acum, înainte să fiu învestit. Un cetățean a contestat decizia prefectului de a ne învesti, pe mine și Consiliul Local, dar e ceva tardiv, fără efect. Depunem jurământul și ne apucăm de treabă! Ar fi trebuit să fiu la al treilea mandat de primar, dar acum mă bucur că pot începe în forță, pot să continui schimbarea pe care am început-o în 2016.”, a spus Adrian Torma, aseară, la Express Live.
Contestat încă o dată, probabil din cauza aceluiași dud, Adrian Torma a ținut să-i transmită lui Iuliu Damian că nu el i-a tăiat din fața casei pomul fructifer, pentru a nu trăi cu resentimente: „Era un proiect al Apelor Române din urmă cu mai bine de 10 ani, când domnul Chisăliță era primar. Era un proiect de îndiguire a râurilor. Ce au tăiat făcea parte dintr-un proiect avizat acum 10 sau 12 ani, nu eu am tăiat dudul!”
Adrian Torma a explicat cu aceeași ocazie și motivele pentru care a preferat să candideze din nou funcția de primar și nu să continue ca senator în Parlamentul României:
„În 2016 îmi doream să schimb imaginea orașului, să creez un oraș modern, în care să-ți fie drag să locuiești, un magnet care să atragă turiști. Nu mi-am terminat acel job, s-a întâmplat scurt-circuitul din 2020, eu mi-am rămas dator în primul rând mie. Astăzi am cea mai mare experiență dintre toți cei care am candidat, am creat conexiuni importante cât timp am fost senator, iar asta îmi dă o încredere și mai mare că 2024 -2024 va fi un mandat de succes. Nu sunt convins că tot ceea ce îmi doresc se va întâmpla, pentru că nu ține totul numai de mine, dar voi face tot ce pot să schimb haina posomorâtă pe care Moldova Nouă o îmbracă astăzi. Mă întorc cu mai multă experiență, cu mai mult echilibru, cu mai multe conexiuni. M-am întors acasă, eram atașat de Primărie, de oamenii pe care i-am lăsat acolo, de comunitatea noastră. Sunt onorat că, după 4 ani, comunitatea mi-a arătat din nou respect, m-a votat într-un număr incredibil. Nu mă așteptam! Le promit cetățenilor din Moldova Nouă că voi fi primarul tuturor!”