Adrian Torma, față în față cu politica! „Bătălia nu se dă între partide”

La mai bine de un an de când a intrat în administrație, primarul din Moldova Nouă face o analiză a politicii actuale românești. În opinia lui Adrian Torma, bătălia nu se dă între partidele de la putere și cele din opoziție, ci între mentalitățile oamenilor din formațiunile politice.

Vine din lumea sportului și din domeniul afacerilor, iar de câțiva ani, a intrat și în mediul politic. Nu a fost însă așa cum se aștepta. Concluzia după ce a trecut prin bune și prin rele? Lupta nu se dă între formațiunile politice, ci între mentalitățile membrilor lor.

„Din punctul meu de vedere, bătălia politică nu este, în momentul ăsta, între PNL, PSD și PMP sau alte partide. Bătălia politică se dă între mentalitățile care există în aceste partide și aici vorbesc de cei mai tineri sau cei care au înțeles că modul cum s-a făcut politica până acum în România e greșit. Și am constatat cu bucurie că sunt oameni care își doresc schimbarea în primul rând în partidele lor. Și în PNL, și în PSD, și în alte partide politice. Și atunci e oarecum o bătălie între generații și mentalități. Mai mult decât între noi, ca și partide”, este de părere primarul din Moldova Nouă.

Adrian Torma admite că e normal să existe și un duel în planul politic, însă dezaprobă modul în care acționează social-democrații. Edilul-șef din Clisură este de părere că PSD extinde bătălia politică prea mult și recurge la anumite acțiuni care par ilogice. „Într-adevăr, trebuie să ne duelăm, dar trebuie să învățăm că ceea ce au făcut predecesorii noștri, să uite că bătăliile electorale sunt doar în campanie și atât și poate un pic înainte… să nu ducem mai departe aceste lupte electorale. Din păcate, în acest moment, PSD nu înțelege lucrul acesta și, ca dovadă, există aceste schimbări pe care le fac fără logică, fie la nivel național, s-a întâmplat să fie și la nivel județean și așteptăm să vedem ce vor face și la nivel local, acolo unde sunt deconcentrate și ține de decizia și de factorul politic”, a mai declarat Adrian Torma pentru Express de Banat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/