Adrian Streinu-Cercel, demis din funcţia de preşedinte al Comisiei anti-COVID. Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii la Timişoara

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunţat astăzi la Timişoara decizia sa de a-l demite pe Adrian Streinu-Cercel din funcţia de preşedinte al Comisiei anti-COVID. Ministrul şi-a explicat hotărârea prin faptul că nu a putut fi de acord cu planul de vacanţă al lui Streinu Cercel prin care a propus ca persoanele de peste 65 de ani să fie izolate de familii timp de trei luni pentru a preveni contaminarea cu COVID-19.

Nelu Tătaru a mai afirmat că Adrian Streinu Cercel a acceptat decizia fără să protesteze şi că în locul său va fi numită Adriana Pistol, fosta şefă a Comisiei de Sănătate Publică.

„Domnul Steinu-Cercel era membru al Comisiei Speciale anti-COVID. Era chiar preşedinte. Noi avem discuţii, sunt propuneri, le gândim, dar nu am putut să fiu de acord cu dânsul. De asta am spus că gândim oportunităţi să protejăm persoanele vârstnice, dar nu pot fi de acord cu apariţia acelui plan de vacanţă. Nu a făcut decât să extrapoleze anumite gândiri. De altfel, decizia de a-l demite din funcţia de preşedinte al acestei comisii i-am comunicat-o şi dânsului. Nu a avut obiecţii în ceea ce priveşte demiterea lui”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, aflat în vizita lui la Timişoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/