Adrian Bădescu CEO Clinicile Medici’s Timișoara: Am crescut cu revista Capital, la fel ca întreg businessul românesc!

gala capital top 300 cei mai bogati români

Mai mult decât o prietenie și un parteneriat, o lecție de viață pentru Adrian Bădescu, fondatorul Clinicilor Medici’s Timișoara. Revista Capital, un abecedar pentru întreg businessul românesc.

A construit un imperiu, o poveste de succes, născută ca o afacere de familie, din pasiune și cu dăruire pentru pacient. Adrian Bădescu, fondatorul Clinicilor Medici’s Timișoara a știut că bazele unui business de top sunt doar profesionalismul desăvârșit și calitatea serviciilor oferite. Dar evident că nimic nu poate concura cu temelia oportunităților și lecțiilor pe care le primești de la viață, iar revista Capital a fost printre primii „profesori” în ceea ce privește performanța de astăzi a doctorului din Caraș-Severin, prietenul pacienților:

 „Învățăm întotdeauna din eșecuri, nu din succese. În 1990, încă student la medicină, cu pasiuni jurnalistice (redactor și colaborator în Forum studențesc și Viața studențească) am deschis primul business privat, o editură. Succesul financiar a fost fulminant, pentru câteva luni, dar falimentul a venit la fel de repede, furat fiind de asociatul (informal) de atunci. A fost o lecție de viață. Și de business.

O lungă perioadă de timp, până în 1997, nu mi-a mai trecut deloc prin cap să mă apropii de zona de business. Am terminat facultatea, rezidențiatul și m-am focusat pe zona profesională, medicală.
În 1992/1993 (îmi amintesc destul de bine) am văzut pentru prima dată revista financiară CAPITAL. Cred că atunci a și văzut lumina tiparului în România, editată fiind de trustul media elvețian RINGIER. Așteptam cu nerăbdare următorul număr, cumpăram și citeam revista, în puținul timp liber din gărzile de la spital. Aveam colegi care se uitau ciudat. Era straniu ca un medic să citească publicații economice.

Prin CAPITAL am luat contact cu primele noțiuni din business (cifră de afaceri, profit, EBITDA, SWOT, marketing, etică de business, business plan, trend…). Tot prin CAPITAL am început să trăiesc printre poveștile business-ului românesc și a antreprenorilor români.

TOP 300 CAPITAL A FOST ȘI RĂMÂNE CEL MAI VECHI ȘI MAI SELECT „CLUB” DE SUCCES AL ANTREPRENORILOR ROMÂNI.

Iar antreprenoriatul românesc datorează multe revistei CAPITAL. La mulți ani!

Medici’s este un proiect al Banatului, este născut și dezvoltat în Timișoara, ambasador al calității și al profesionalismului desăvârșit. Brandul Medici’s bifează 26 de ani de succes și de grijă continuă față de oameni, locul I în Topul Național al Firmelor, reușite pe toate planurile, iar anul 2023 îl găsește din nou pe Adrian Bădescu, în topul celor mai buni, de această dată cu Trofeul de Excelență pentru Parteneriat Strategic, trofeu înmânat chiar de Sorin Andreiana, redactorul șef al revistei Capital.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/