Senatorul Ion Mocioalcă a transmis un mesaj în versuri de Adormirea Maicii Domnului. Parlamentarul a apelat la „Rugăciune”, poemul semnat de Mihai Eminescu.
Adormirea Maicii Domnului este ziua în care „Maica Vieții”, cea care L-a născut trupește pe Fiul lui Dumnezeu, se mută din viața aceasta la cele veșnice. Şi dacă „cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui” (Ps. 115, 6), cu atât mai mult se cuvine să facem, cu cele mai înalte cuvinte de laudă, spune senatorul Ion Mocioalcă, pomenirea adormirii Pururea Fecioarei şi Maicii Domnului nostru Iisus Hristos.
„Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea în rugăciuni neadormită şi în folosinţă nădejde neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o, căci ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel care S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.” (Condac la Praznicul Adormirii Maicii Domnului)
RUGĂCIUNE – Mihai EMINESCU
Noi, ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!