O fată de 17 ani a ajuns, vineri, la spital, după ce a fost lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din Timișoara.
Șoferul care a izbit-o mergea pe bulevardul Iuniu Maniu și nu i-a acordat prieritate ca să traverseze strada. Acum este cercetat penal.
„Un bărbat, în vârstă de 76 de ani, a condus un autoturism pe Bulevardul Iuliu Maniu, dinspre Piața Iosefin înspre sensul giratoriu din Reșiței, iar la un moment dat ar fi surprins și accidentat un pieton, respectiv o fată, în vârstă de 17 ani. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea fetei de 17 ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis IJT Timiș.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.