Administratori care dispar cu banii locatarilor. Colterm îi avertizează pe timișoreni să își verifice facturile

facturi caldura asociatie proprietari timisoara
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Timișorenii trebuie să verifice atent facturile la întreținere și căldură. Tot mai mulți administratori sau președinți de asociații dispar cu banii, avertizează Colterm.

„Avem din ce în ce mai multe cazuri în care asociațiile de proprietari, clienţi de-ai noștri, află că administratorii sau preşedinţii lor de asociaţii au cam dispărut cu banii. Situația a început să ia proporții în ultimul an. Fac un apel către cetăţenii abonaţi la Colterm să-şi monitorizeze foarte bine costurile care vin din partea furnizorilor de utilităţi în general, costuri care sunt repartizate la comun în cadrul asociației.”, a spus Cristian Amza în ședința Colegiului Prefectural.

Cea mai simplă soluție ca să evite surprizele neplăcute este ca asociațiile să aibă un cont bancar propriu, iar facturile să fie distribuite transparent locatarilor, de exemplu printr-un grup al asociației. Așa, toată lumea poate verifica nu doar factura curentă, ci și soldul restant.

Numai în ultimele luni, Colterm a recuperat peste 100.000 de lei din astfel de situații, iar totalul spețelor care nu țin de datoriile curente se ridică la aproximativ 1,5 milioane de lei.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Pe de altă parte, Amza le transmite timișorenilor că iarna aceasta pot fi liniștiți în privința căldurii.

„În depozitele CET Sud avem stocate 70.000 de tone de cărbune și aproximativ 70.000 MWh de gaz. Chiar dacă de astăzi nu am mai primi niciun gram de cărbune, am putea asigura căldura pentru două luni în condiții normale de iarnă. Totuși, vremea nu e tocmai de iarnă standard, așa că monitorizăm constant temperaturile și ajustăm parametrii de furnizare, pentru a nu împovăra factura abonaților.”, a explicat administratorul special al Colterm.

Singura vulnerabilitate rămâne rețeaua de termoficare a Timișoarei, care este veche și poate provoca probleme în anumite zone.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/