Angajatorii din Spațiul Economic European pun la dispoziția cărășenilor, prin intermediul rețelei EURES România, puțin peste 340 de locuri de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea...
Protestele din Timișoara din 1989 au fost mișcări naturale pentru libertate, nu acțiuni ale unor „teroriști” sau agenți străini, spune fostul procuror militar Dan Voinea,...
În Caraș-Severin numărul tinerilor este în scădere, iar cel al vârstnicilor este în creștere, ceea ce pune o presiune tot mai mare asupra populației active...
Peste câteva zile, pe terenurile degradate din zona comunei Giulvăz va lua ființă o pădure de plopi energetici, la inițiativa Universității de Vest din Timișoara,...
Comunitatea din Constantin Daicoviciu va beneficia în viitorul apropiat de un centru de recuperare medicală, aflat în construcție la Maciova și finanțat integral din bani...
La 36 de ani de la Revoluția din ’89, președintele Memorialului Revoluției din Timișoara vorbește despre descoperirile recente din cercetările privind evenimentele din decembrie 1989...
În preajma comemorării Revoluției din 1989, Memorialul Revoluției pregătește o serie de evenimente – expoziții și dezbateri, spectacole, pelerinaje și lansări de carte – care...
Proiectul Cycling ROSE promovează EuroVelo 13 în Timiș prin trasee conexe, biciclete gratuite, panouri informative și povești locale, pentru a sprijini comunitățile și turismul. Un...
Suntem invitați să dăruim, în armonii muzicale, printr-o donație financiară, un strop de „Suflet pentru suflet”, luni, 17 noiembrie, la Reșița, în cadrul concertului caritabil...
Pe strada Nicolae Bălcescu, cea mai veche din Ciacova, se văd astăzi urmele unei străzi medievale turcești, construită în jurul anului 1600. Strada păstrează bârnele...
Continuați să fiți Moș Nicolae pentru copiii din Banatul de Munte, oferindu-le și în acest an o pereche de ghetuțe noi și călduroase. Campania umanitară...
Până în 16 noiembrie, timișorenii pot răspunde la întrebările din noua ediție a sondajului „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, realizat de primărie în parteneriat cu...
La Ciacova, sărbătoarea Sfântului Martin a adus și anul acesta bucurie și culoare. Copii, părinți și localnici au luat parte la procesiunea tradițională și au...
Dacă proiectele finanțate de la bugetul național au fost puse pe pauză la Oțelu Roșu, cele derulate cu bani europeni continuă fără probleme! Primăria Oțelu...
Istoricul Cosmin Popa a deschis, luni, prima ediție a „Timișoara Ideas Fest”, un festival dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului despre realitate, propagandă și dezinformare....
Schimbul de tineri „ Tineri Digitali pentru Societăți Active și Incluzive ” a reprezentat prima activitate implementată de către Asociația Nevo Parudimos Reșița, în cadrul...
De 25 de ani, Festivalul Brazilor de Crăciun sprijină copiii vulnerabili din România. România se află pe locul trei în UE în topul sărăciei copiilor,...
Majoritatea timișorenilor cred că imigranții veniți la muncă în oraș sunt bine integrați și ar trebui să fie parte din comunitate, fără să renunțe la...
Peste 3.000 de cărășeni erau în căutarea unui loc de muncă în septembrie. Cei mai mulți proveneau din mediul rural. La final de septembrie, rata...
La zece ani de la tragedia din clubul Colectiv, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că încă simte rușine pentru indolența și nepăsarea unui sistem care...
Numărul mamelor care pleacă la muncă în străinătate pentru că nu își găsesc un loc de muncă în România este dublu față de cel al...
La Ianova, în comuna Remetea Mare, peste 1.500 de voluntari s-au adunat weekendul trecut ca să pună bazele unei noi păduri, Pădurea CODRU, unde în...
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, confirmă că a existat o discuție în coaliție, cu două săptămâni în urmă, privind înghețarea salariului minim de la 1 ianuarie,...
Zilele Carierei va avea loc între 29 și 30 octombrie, la Cantina UPT din Complexul Studențesc Timișoara. Organizatorii estimează participarea a aproximativ 4.000 de vizitatori. Evenimentul...
Angajatorii din spațiul economic european pun la dispoziția cărășenilor, prin intermediul rețelei EURES România, peste 350 de locuri de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței...
În Banat, fondurile europene nu mai merg doar către cei cu proiecte bine scrise, ci către cei care vor să facă o diferență în comunitate....
Pe 24 octombrie 2025, de la ora 18:00, Restaurantul Aurora va găzdui un eveniment cu totul special – „Ioana, fetița cu chip de înger”, o...
Doamna Ioana din Timișoara a fost sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani, de către Direcția de Asistență Socială a primăriei. Mai precis, doamna...
Primăria Timișoara organizează un târg de adopții canine în centrul orașului, sâmbătă, 18 octombrie. Mai precis, acțiunea se va desfășura între orele 10.00 și 14.00,...
Programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” oferă 248.500 de lei pentru inițiative educaționale locale din Caraș-Severin, prin Fundația Comunitară Banatul Montan....
Duminică, 19 octombrie, de la ora 15.00, timișorenii sunt așteptați în Piața Libertății să iasă în stradă pentru siguranța femeilor, într-un marș care are loc...
Timișoara marchează și în acest an Ziua Părinților de Îngeri, pe 15 octombrie, printr-o serie de evenimente dedicate celor care au trecut prin pierderea unui...
Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul General privind finanțarea campaniei electorale a președintelui Nicușor Dan, potrivit unui document semnat de președintele AEP, Adrian Țuțuianu (PSD), consultat de G4Media. Documentul...
Sondaj INSCOP: Doar 3 din 10 români cred că războiul din Ucraina se va încheia în 2026
Nazare: „E prematur” să vorbim acum despre dezghețarea pensiilor
CCR a decis că Legea pensiilor speciale ale magistraților este constituțională
Rogobete l-a convins pe Bolojan: veniturile angajaților din spitale nu vor fi reduse!
Ionuț Popovici, președintele Casei de Asigurări de Sănătate din Caraș-Severin, a dezvăluit încă o situație revoltătoare din sistemul public de sănătate al județului! Controalele făcute de angajații CAS în...
Sănătatea merită atenție, iar Martie vă aduce cel mai important dar: un control la timp!
Cristian Oancea părăsește conducerea Spitalului „Victor Babeș” după cinci ani de mandat
Consultații de diabet, din nou, la Policlinica din Moldova Nouă
Medicul ORL-ist Ana Maria Stănoiu a lăsat Timișoara pentru spitalul din Moldova Nouă!