Accidentele se țin lanț la Reșița

banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Șoferii cărășeni s-au dezobișnuit de ploaie. Cel puțin, asta arată statisticile polițiștilor pentru ziua de astăzi. În doar șapte ore, doar pe raza municipiului Reșița s-au produs trei accidente. Deși conducătorii auto și pasagerii au scăpat cu viață, au de plătit pagube serioase. În ultima oră, un BMW a fost serios avariat în zona Triaj.

În urmă cu aproximativ o oră, circulația în zona Triaj a fost dată peste cap, după ce șoferul unei autoutilitare care venea din centrul orașului a intrat în coliziune un o mașină, marca BMW, din cauză că nu a adaptat viteza la condițiile de drum. „În urma impactului, mașina acroșată a ieșit în afară părții carosabile. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ”, a declarat Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin. În același interval de timp, un autobuz a intrat într-o mașină, dar toată lumea a scăpat cu viață. Polițiștii încă cercetează cauzele acestuia din urmă.

De asemenea, la orele dimineții, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, o mașină Dacia Logan s-a răsturnat pe carosabil. Și de această dată, șoferul și soția sa,a care se afla în dreapta au scăpat cu viață. Martorii incidentului spun că mașina a fost distrusă în proporție de 80 la sută, astfel că nu le-au dat șanse de supraviețuire celor care se aflau în autoturism.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Tot pe fondul neadaptării vitezei la conditiile meteorologice, un șofer mult prea grabit care mergea înspre Govândari a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu un autoturism de marcă care mergea regulamentar.În urma impactului masina acroșată a ieșit in afara părții carosabile iar din primele investigatii efectuate de catre echipa de medici deplasata la fata locului s-a constatat ca victima a suferit rani usoare.si a fost transportata la Spitalul Judetean din Resita pentru îngrijiri medicale.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/