Un bărbat a murit, duminică, pe un drum din Timiș. Mașina sa a fost implicată într-un accident și a luat foc.
Echipajele de intervenție au fost chemate pe un drum comunal dinlocalitatea Blajova. Pompierii au stins focul, dar medical de pe ambulanță a fost nevoit să declare decesul.
„La locul intervenției s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Buziaș cu o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ cu medic. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a fost declarat decedat de către medicul de pe ambulanță”, a transmis ISU Timiș.
Polițiștii au început cercetările și încearcă acum să stabilească cum s-a întâmplat totul.
„La data de 27 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Timiș au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe D.C. 161, între localitățile Nițchidorf și Blajova, se află un autoturism accidentat care a luat foc și un bărbat inconștient în afara părții carosabile. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizată se confirmă, conducătorul auto fiind declarat decedat de către echipajul medical aflat la fața locului”, spun reprezentanții IPJ Timiș.
Din primele verificări, autoturismul a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un arbore, iar conducătorul auto a fost proiectat prin parbrizul mașinii.