UPDATE. Accident pe DN 6, în Caraș-Severin, soldat cu un mort

accident rutier Caras Severin
vestmed 1000x200

Trei vehicule au fost implicate, duminică după-amiază, într-un accident rutier, care a avut loc lângă Slatina-Timiș. Traficul rutier în zonă este, momentan, restricționat.

În această după-amiază, pe DN6, în afara localității Slatina-Timiș, către Caransebeș, la km 436, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două ansambluri de vehicule și un autoturism înmatriculat în Bulgaria. În urma accidentului, conducătorul autoturismului, în vârstă de 68 de ani, a decedat.

În acest moment, traficul rutier în zonă este restricționat pe ambele sensuri, până la finalizarea cercetărilor, informează Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin.

„Rugăm conducătorii auto care tranzitează zona să dea dovadă de răbdare și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri. Se estimează reluarea traficului în condiții normale, în aproximativ o oră”, mai precizează IPJ.

Polițiștii efectuează cercetări în continuare, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

UPDATE: ORA 20.00

IPJ Caraș-Severin revine cu informații despre accident, precizând că cetățeanul bulgar, de 68 de ani, care conducea un  autoturism din direcția Orșova către Caransebeș, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară a unui alt autovehicul, acroșând frontal un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat, de 38 de ani, din județul Mehedinți, fiind proiectat într-un alt ansamblu de vehicule și ulterior în afara părții carosabile. În urma accidentului, bărbatul de 68 de ani a decedat.

Cei doi conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool, stabilindu-se că nu aflau sub influența băuturilor alcoolice.

afis casa alex toamna
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/