Accident pe Centura Lugojului! Două persoane au fost rănite

accident pe centura lugojului
express dri startup cs (1000 x 200 px) v3 alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat

Două persoane au fost rănite, joi după masa, într-un accident pe DN6, pe Centura Lugojului. Un șofer a intrat pe contrasens.

Potrivit primelor informații oferite de polițiști, cel care a provocat accidentul a intrat într-o mașină și apoi a fost proiectat în alta.

„Un bărbat în vârstă de 52 de ani a condus un autoturism pe DN6, centura Lugojului, dinspre Timișoara înspre Caransebeș, iar, la un moment dat, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 52 de ani, a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani. 2 persoane au fost rănite, respectiv șoferul în vârstă de 28 de ani și o pasageră din autoturismul condus de către acesta, în vârstă de 26 de ani, ambii fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a explicat IPJ Timiș.

Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/