Accident mortal pe o șosea din Timiș

accident timis comuna giulvaz

Grav accident, marți dimineață, pe o șosea din Timiș! Două mașini s-au lovit violent, iar unul dintre șoferi a rămas încarcerat. Medicii nu au mai putut să îl salveze.

Accidentul a avut loc pe drumul județean 593 în comuna Giulvăz. Pompierii au intervenit și au scos afară victima încarcerată inconștientă.

„În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii. În urma evenimentului, unul dintre conducători a rămas încarcerat. Victima a fost extrasă în stare inconștientă și, din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de medic”, a transmis ISU Timiș. Celălalt conducător auto a fost transportat la spital, conștient și cooperant.

„Un tânăr în vârstă de 25 de ani a condus un autoturism pe DJ 593, dinspre localitatea Peciu Nou înspre Giulvăz, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de către un tânăr în vârstă de 24 de ani”, a transmis și IPJ Timiș.

Șoferul decedat este tânărul de 25 de ani. Circulația pe drumul dintre Giulvăz și Peciu Nou a fost blocată.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/