Un microbuz a lovit, luni seara, un autoturism în localitatea Șag de lângă Timișoara. În urma impactului, două persoane au fost rănite.
Potrivit pompierilor de la ISU Timiș, care au ajuns la fața locului cu un echipaj de descarcerare și două SMURD, în mașini se aflau patru adulți și un minor. În urma evenimentului, doi dintre adulți au fost transportați la spital în stare conștientă și cooperantă.
„Un bărbat, în vârstă de 29 de ani, a condus un microbuz pe strada IX, în localitatea Șag, dinspre strada IV, iar, la un moment dat, la intersecție cu strada III, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, ce circula regulamentar, condus de către o femeie, în vârstă de 31 de ani. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv bărbatul, în vârstă de 29 de ani, și femeia în vârstă de 31 de ani, care au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis și IPJ Timiș.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.