Accident la Cornea! Opt victime după impactul dintre un autoturism și o platformă cu mașini

accident cornea platforma masini

Opt victime, dintre care 4 minore, au fost implicate într-un accident produs noaptea trecută pe DN 6, în zona Cornea.

Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23.40, pe DN 6, în zona localității Cornea. Un autoturism cu 7 locuri s-a ciocnit cu un TIR care transporta mașini.

La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de transport persoane și victime multiple și trei ambulanțe SAJ.

Echipajele ajunse la locul solicitării au constatat faptul că în accident au fost implicate 8 victime, dintre care patru minore. Toate persoanele implicate în accident au fost evaluate medical la locul evenimentului de către echipajele de prim ajutor și 7 dintre acestea (trei adulți și patru minori) au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate.

accident cornea

UPDATE, ora 10.00

Politistii cărășeni anunță că, din primele cercetări, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că, în timp ce un tânăr de 22 de ani, din județul Dolj, conducea un autoturism cu capacitatea de 7 locuri, pe DN 6, la km 406, din direcția Orșova către Caransebeș, pe un drum în aliniament, a intrat în coliziune lateral-stânga cu un ansamblu de vehicule format din cap-tractor și semiremorcă, condus din sens opus de un cetățean bulgar.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 22 de ani și a 5 pasageri din autoturismul condus de acesta, respectiv un tânăr de 21 de ani, o tânără de 18 ani, o femeie de 34 de ani și două minore de 7 și 15 ani, toți din județul Dolj.

Cele 6 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursă foto: Facebook Loga N Yonuț

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/