UPDATE. Accident în Triaj! O mașină s-a răsturnat și a ajuns în peretele de pe marginea drumului

Accident spectaculos, în această seară, în zona Triaj din Reșița, o zonă unde au loc frecvent incidente rutiere. De această dată, un șofer a ajuns cu roțile în sus, oprindu-se în peretele de pământ de pe marginea drumului.

Potrivit primelor informații de la fața locului, mașina care s-a răsturnat era condusă de un tânăr de 20 de ani. Se pare că acesta circula dinspre Intim spre Centrul Civic în momentul în care a pierdut controlul volanului. Din fericire, a suferit doar răni ușoare și a rămas conștient, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Reșița.

Traficul în zonă a fost îngreunat minute bune, până când mașina a fost repusă pe roți. Cercetările continuă la fața locului pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

UPDATE, ora 19.50

Polițiștii cărășeni spun că șoferul „nu ar fi adaptat viteza în curbă, pierzând controlul asupra direcției de mers și răsturnându-se în afara părții carosabile, în partea dreaptă a sensului său de mers”. Totodată, s-a stabilit că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/