Cinci mașini au fost implicate într-un accident rutier grav pe DN68A. O persoană a rămas încarcerată și alta a fost și ea rănită.
Accidentul a avut pe drumul ce duce înspre comuna Traian Vuia, paralel cu bucata lipsă din autostrada Lugoj – Deva.
„A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ cu medic. A fost alertat elicopterul SMURD CS”, a transmis ISU Timiș. În autoturisme se aflau opt persoane. Victima încarcerată a fost extrasă în stare conștientă.