Accident feroviar în Timiș! Un tren a lovit un camion

accident feroviar timis
alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat

Un tren a lovit, joi, un camion încărcat cu lemne pe calea ferată Făget – Margina. Pasagerii nu au fost răniți, dar circulația feroviară este închisă.

Potrivit CFR SA, în urma impactului, trenul R 2184 a deraiat de pe o osie. Cei trei călători, aflați în automotorul care circulă în relația Lugoj – Margina, vor fi preluați cu un mijloc auto pentru continuarea călătoriei, iar trenul IR 1831, care circulă pe relația Lugoj – Iași, va staționa temporar în Făget, până la redeschiderea circulației pe distanța Făget – Margina.

„Din informațiile transmise de la fața locului, în trenul R 2184, format dintr-un automotor, erau 3 călători, însă niciuna dintre persoane nu a fost rănită. Menționăm faptul că, echipele de specialitate ale SRCF Timișoara și organele de cercetare abilitate s-au deplasat la locul incidentului pentru stabilirea măsurilor și intervențiilor necesare repunerii pe șină a osiei deraiate și restabilirea traficului între stațiile Făget și Margina”, a transmis CFR SA.

Angajații CFR intervin pentru repunerea pe șină a osiei deraiate.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Update: Traficul feroviar a fost reluat

CFR SA informează că traficul feroviar a fost reluat, la ora 11:25, între stațiile Făget și Margina, iar trenul IR 1831, care a staționat temporar în Făget, a fost reînscris în circulație.

Trenul Lugoj – Iași va ajunge la destinație cu o întârziere de aproximativ 136 de minute.

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/