Două tiruri și un autoturism s-au ciocnit în această după-amiază pe DN 6, la Jupa. Unul dintre mastodonți s-a răsturnat pe carosabil.
Trei persoane au fost implicate în accidentul care a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN 6, la Jupa. O mașină și două tiruri s-au ciocnit, iar unul dintre autotrenuri s-a răsturnat.
Două persoane au ajuns pe mâna medicilor. Este vorba despre șoferul autoturismului, care a rămas încarcerat. El a fost extras de către echipajul de descarcerare, în stare de conștiență, iar apoi a fost preluat de SAJ și transportat la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Șoferul tirului răsturnat, care prezenta răni minore, a fost preluat de către echipajul SMURD și transportat la spital.
La fața locului s-au deplasat o ambulanță SAJ și un echipaj IPJ, precum și 3 autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Circulația este blocată pentru cercetări între Zăgujeni și Jupa. Se circulă ocolit prin Zăgujeni – Prisaca – DN 6 sau retur.