Accident cu victime multiple pe DN 6, în Caraș-Severin!

accident dn 1
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

O persoană a decedat și alte patru au ajuns la spital cu traumatisme, în urma unui accident petrecut în această după-amiază pe DN6, în localitatea Constantin Daicoviciu.

În accident au fost implicate trei autoturisme, un autocamion și o autofurgonetă care transporta animale (cai), transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o mașină pentru descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, două ambulanțe SAJ și un echipaj de poliție. De asemenea, a fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD, din cadrul Punctului Aeromedical Caransebeș.

Bilanțul evenimentului rutier: cinci victime, dintre care una decedată, iar alte patru – transportate la spital cu traumatisme.

În acest moment,  traficul rutier în zonă este restricționat pe ambele sensuri, până la finalizarea cercetării la fața locului, precizează și reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

UPDATE ora 17.40

Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin vine cu precizări legate de împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 48 de ani conducea un autoturism înmatriculat în Austria, din direcția Caransebeș către limita cu județul Timiș, ar fi intrat în coliziune lateral stânga cu un autoturism înmatriculat în București și cu un ansamblu de vehicule înmatriculate în Turcia, care circulau pe sensul opus, fiind proiectat înapoi pe sensul său de mers, unde ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria. În accident a fost implicat și un al treilea autoturism, înmatriculat în județul Timiș, care circula în spatele autoturismului înmatriculat în Austria. Conducătorul auto, în vârstă de 48 de ani, a decedat la fața locului.”, transmite IPJ Caraș-Severin.

La spital au ajuns pasagera din dreapta față din autoturismul înmatriculat în Austria, conducătorul autoturismului înmatriculat în județul Timiș și alți doi pasageri din aceeași mașină. Toți cei patru conducători auto au fost testați alcooltest, rezultând că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare, mai precizează IPJ Caraș-Severin.

accident dn6 2

SURSA FOTO: ISU „Semenic”

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/