Circulația este blocată între Armeniș și Sadova Veche, în urma unui grav accident petrecut în această după-amiază.
Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată prin 112, în jurul orei 17.30, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6, în care au fost implicate două ansambluri de vehicule. Echipajele de poliție ajunse la fața locului au constatat că unul dintre ansamblurile de vehicule este răsturnat pe o parte, iar conducătorul auto al celui de-al doilea este încarcerat. Cele două TIR-uri sunt înmatriculate în străinătate, în Turcia și în Polonia, transmite Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin.
La fața locului au fost trimise pentru intervenție o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului Caransebeș, precum și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Caraș-Severin. La scurt timp, tehnica de intervenție a fost suplimentată cu o autospecială de descarcerare grea, din cadrul Detașamentului Caransebeș, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin. În sprijin, la fața locului s-a deplasat și o macara de mare tonaj din cadrul ISU Timiș.
În urma accidentului, a rezultat decesul ambilor conducători auto, a anunțat în urmă cu puțin timp IPJ Caraș-Severin. Cauza probabilă a accidentului o reprezintă viteza neadaptată la condițiile de drum într-o curbă la dreapta. Traficul este restricționat în continuare pe ambele sensuri de mers, mai precizează reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
FOTO: ISU „Semenic”