Grav accident, duminică, în Timișoara! Două mașini, în care se aflau nouă persoane, s-au ciocnit. Au rezultat trei răniți, dintre care un copil.
Pompierii Detașamentului 1 Timișoara au intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI la accidentul produs pe Calea Sever Bocu. La locul evenimentului au fost alocate o autospecială de primă intervenție si comandă și trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
„În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme cu nouă persoane, dintre care trei minori. În urma evenimentului au rezultat trei victime, doi adulți și un minor, care au fost transportate la spital în stare conștientă și cooperantă”, a transmis ISU Timiș.
Accidentul a fost provocat de un șofer care a trecut pe roșu.
„Un bărbat, de 48 de ani, a condus un autoturism pe Divizia 9 Cavalerie dinspre strada Demetriade, iar la intersecție cu Calea Sever Bocu nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului electric și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 34 de ani, care se deplasa regulamentar”, a transmis IPJ Timiș.
Persoanele rănite sunt conducătorul de 48 de ani și o femeie de 24 de ani și un băiețel de 2 ani, ambii pasageri în autovehiculul condus de bărbatul, de 34 de ani.