Grav accident, vineri, pe autostrada A1, între Timișoara și Margina. Au fost implicate 5 autoturisme, o camionetă și un autotren.
Accidentul a avut loc la ieșire de pe șoseaua rapidă spre Margina. În vehicule erau 11 persoane, dintre care 8 adulți și 3 copii.
Pompierii au ajuns de urgenă și transmit că 8 persoane sunt evaluate medical la fața locului, conștiente și cooperante.
„La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD și 9 pompieri. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și 2 echipaje SAJ”, aflăm de la ISU Timiș.
Polițiștii au început cercetarea la fața locului pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, pe sensul de deplasare Timișoara – Margina, s-ar fi produs un accident rutier între 5 autoturisme, o autoutilitară și un ansamblu rutier”, a transmis IPJ Timiș.
Traficul se desfășoară pe banda 2 de circulație. DRDP Timișoara estimează că circulația va reveni la normal în jurul orei 16:00.
Toți cei trei copii care se aflau în mașini au fost răniți. La spital au ajuns și o femeie și un bărbat.
„În urma verificărilor efectuate la fața locului, cu privire la evenimentul rutier produs pe Autostrada A1, s-a stabilit faptul că accidentul rutier ar fi avut loc în urma coliziunii față – spate, dintre 5 autoturisme, o autoutilitară și un tir.
În urma impactului, 3 minori, de 2, 8 și 6 ani, precum și un bărbat de 23 de ani și o femeie de 46 de ani, au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, mai transmit polițiștii.