Accesul copiilor pe internet este reglementat printr-un nou proiect legislativ

vela marcel presedinte pnl caras severin

Deputatul liberal Marcel Vela susține legea care protejează copiii și adolescenții de pericolele  din mediul online.

Un nou proiect legislativ destinat protejării minorilor în spațiul digital a primit aviz favorabil din partea comisiilor juridică, de cultură și IT din Senat. Este vorba despre inițiativa numită „Legea Majoratului Online”, care stabilește că minorii cu vârsta sub 16 ani vor putea accesa servicii online și crea conturi personale doar cu acordul parental verificabil.

Proiectul a fost susținut și de deputatul liberal Ion Marcel Vela, care a subliniat importanța adoptării unui cadru legal adaptat realităților și riscurilor din mediul virtual.

În calitate de deputat am fost coinițiator și am susținut alături de colegi liberali din grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat o nouă măsură legislativă ce propune instaurarea Legii Majoratului Online. Este un proiect legislativ important ce va proteja copiii și adolescenții în mediul digital de: violență, pornografie, ură, înșelăciune, trafic de minori sau manipulare”, a declarat Marcel Vela.

Propunerea legislativă nu interzice accesul copiilor la internet, ci reglementează modul în care aceștia pot interacționa cu platformele digitale.

„Precizez că această lege nu interzice copiilor accesul în mediul online, vor putea naviga în continuare, dar cu acord parental. Legea este doar o măsură de protecție a minorilor și permite părinților sau tutorilor dreptul de a decide împreună cu copiii lor, în cunoștință de cauză, ce conținut pot accesa, protejându-i astfel de pericole precum violența, ura, pornografia sau manipularea online. Beneficiile acestei legi se evidențiază prin protecția sănătății fizice și mentale a minorilor, asigurarea și respectarea legii în prelucrarea datelor personale ale minorilor și promovarea unui mediu online sigur și adaptat vârstei”, a explicat liderul liberalilor cărășeni.

Inițiativa vine în contextul în care tot mai multe state membre ale Uniunii Europene adoptă măsuri similare pentru creșterea gradului de siguranță digitală în rândul tinerilor.

„Această măsură legislativă asigură dreptul fundamental al copilului la o dezvoltare armonioasă, după valori morale și sociale corecte, așa cum se întâmplă în Uniunea Europeană! Îmi doresc o lume mai bună și mai sigură pentru copiii noștri”, a conchis parlamentarul cărășean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/