„Acasă în Banat” îi invită pe turiști să descopere poveștile morilor de apă de la Bănia

acasa in banat 6
Stiri si Publicitate din Baile Herculane pentru Timisoara si Resita untitled design set 970x90 px

Membrii ONG-ului au ajuns și la Bănia, pentru a vizita cele șase mori de apă din comună, unde și astăzi localnicii își mai macină cerealele pentru a face făină.

Echipa „Acasă în Banat” a ajuns în comuna de pe Valea Almăjului în perioada în care ploile abundente au umflat pârâul Bănia, care este mai sărac în apă decât cel al Rudăriei, astfel că s-a bucurat să vadă cum sunt puse în funcțiune morile de apă, ca în vremurile în care, în sezonul ploios, acestea măcinau zi și noapte, notează pe pagina sa de socializare, Radu Trifan, președintele Asociației „Acasă în Banat”.

acasa in banat 4

Trifan mai spune că echipa s-a bucurat și de ospitalitatea oamenilor din Bănia, care i-a așezat la masă și i-a omenit așa cum o fac bănățenii de la munte. „Ne-a fost gazdă familia Derlean care ne-a omenit, si tare ne pare rău ca nu am fotografiat ce masă copioasă ne-au oferit, cu brânză friptă, cârnați de casă, căigană, varză murată și bineînțeles coleșe. Am pornit apoi prin sat să vedem cele șase mori de la Bănia, dintre care trei încă funcționale, și am avut noroc de ghizi buni, oameni care ne-au deschis și ne-au spus povestea morilor.”, povestește președintele Asociației „Acasă în Banat”, care își îndeamnă prietenii de pe social-media să descopere frumusețea comunei de pe Valea Almăjului.

acasa in banat 7

Vizita de la Bănia a membrilor „Acasă în Banat”, care în anii trecuți s-au mobilizat și au reabilitat mai multe mori de apă de pe Valea Almăjului și nu numai, vine după cea de la Gârnic, unde există un alt ansamblu de cinci mori, pe valea râului Gramensca, la care se ajunge pe un drum bine marcat și ușor de parcurs.

stiri si publicitate casino herculane by sungarden stiri si publicitate gif card de energie dacus 1000x100
stiri Timisoara si Resita banner energie geotermală cu buclă închisă energia de la picioarele noastre fppg 2048x539

 

 

 

 

 

Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/