Momentul este unul de cotitură pentru tineri întrucât marchează finalul unui drum și începutul altuia.
Pentru al treilea an consecutiv, evenimentul s-a derulat în centrul orașului și este pe cale să devină unul de tradiție în comunitate. Mai ales că s-a stabilit ca, de-acum înainte, cursul festiv al tinerilor absolvenți să aibă loc în prima zi de vineri lucrătoare din luna iunie. Asta înseamnă că, pe 6 iunie 2025, absolvenții reșițeni se vor afla tot în centrul Reșiței și tot în cadrul unui eveniment cu flori, fotografii și cuvinte de încurajare.
Astăzi, directorul Centrului UBB din Reșița, Andrade Bichescu, i-a încurajat pe tineri să viseze la lucruri mari asigurându-i că porțile universității le rămân deschise pentru ca, peste ani, să poată povesti lucruri pe care astăzi nici nu și le pot imagina. Pentru că succesul absolvenților este și succesul celor care i-au pregătit, cărora directorul Centrului UBB le mulțumește pentru munca depusă alături de tinerii absolvenți.
Subprefectul Adina Radici și-a arătat convingerea că tinerii vor face tot ce le va sta în putință pentru a-și construi cariere de succes însă i-a avertizat că vor avea multe obstacole de depășit. „Atunci când veți simți că durează prea mult ca să ajungeți acolo unde vă doriți, să vă amintiți că viața nu este o cursă sau o probă, ci un maraton”, a spus Adina Radici, un subprefect care nu a depășit cu foarte mult vârsta absolvenților de astăzi.
Președintele consiliului județean, Romeo Dunca, i-a avertizat pe tineri că realitatea cu care vor da piept în curând nu este întotdeauna așa cum o visăm. Însă cu toții trebuie să punem umărul pentru a o aduce cât mai aproape de modul cum ne-am dori ca ea să fie. Reșița, un oraș care a început deja să se schimbe, e cel mai bun exemplu în acest sens. Un oraș care primarul Ioan Popa își dorește să devină, sau să rămână, casa cât mai multor tineri care să vină alături de universitate. Mai ales că aceasta îi întâmpină cu un învățământ de calitate, pentru care autoritățile locale fac tot ce le stă în putință. Dar și cu specializări noi cu care tinerii vor fi întâmpinați în viitorul an universitar.