Abonamentele „rezident” rămân suspendate! Curtea de Apel Timișoara a respins apelul Primăriei Timișoara

parcari cartier

Primăria Timișoara pierde în procesul  intentat de avocatul Cristian Clipa în ceea ce privește sistemul TimPark. Decizia anterioară, a Tribunalului Timiș, rămâne valabilă și suspendate abonamentele „rezident”.

 „Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Local Timișoara, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Clipa Cristian şi intimatul-intervenient Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Timișoara – TimPark împotriva sentinţei civile nr. 688/20.07.2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 2114/30/2022. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă”, este decizia CAT.

Pe scurt, timișorenii care au cumpărat abonamente „rezident” le pot folosi în continuare în toată zona unde locuiesc, dar nu mai au exclusivitate.

Conducerea Primăriei Timișoara susține că decizia magistraților le este și lor favorabilă.

„După deciziile Tribunalului și Curții de Apel, regulamentul TimPark în ansamblul său rămâne în vigoare, cu toate zonele și toate tarifele. Toate abonamentele deja emise sunt valabile și rămân valabile. Zona verde, care a născut cele mai mari pasiuni, cu al său tarif progresiv care începe de la 4 lei, rămâne și ea valabilă. (…) Curtea de Apel a considerat că atâta vreme cât cineva deține un abonament de zonă, să poată parca pe orice loc din acea zonă, doar cu un cost mai ridicat. Ca un exemplu, cu un abonament de zonă roșie poți parca oriunde în zona roșie cu un cost de 42 de lei pe lună, în vreme ce ca rezident, costul unui abonament în subzona roșie este de 9 lei pe lună (110/an). În felul acesta cei cu abonament rezidențial rămân net avantajați de sistem, dar fără zonele exclusive”, explică viceprimarul Ruben Lațcău.

Cu această ocazie, autoritățile locale anunță că sistemul va crește cu câteva sute de locuri de parcare noi, făcute în acest an, iar de anul viitor va fi digitalizat modul de verificare al parcărilor. Se vor cumăpăra mașini dotate cu camere inteligente.

Toate detaliile despre folosirea TimPark, aici: https://www.timpark.ro/…/ANEXA-4-TARIFE_2022-Timpark.pdf