A recunoscut la DNA! Gina Pavel, la butoanele Direcţiei de Patrimoniu care i-a îmbogățit pe patronii firmelor de casă!

Fărădelegile din administrația județeană au lăsat urme ce nu pot fi șterse, iar faptele de corupție nu se prescriu niciodată, astfel că, deocamdată, puțini sunt cei care mai dorm liniștiți!

Legăturile firmei surorii Ginei Pavel, directorul economic al Consiliului Județean Caraș-Severin, cu constructorii care câștigă frecvent licitațiile sau care primesc prin încredințare directă contracte de lucrări de la administrația județeană sunt perfect normale în opinia celei care semnează pentru banii publici! Vetuța Trif, sora sa, a susținut același lucru, și anume că Gina Pavel nu are niciun amestec în relațiile contractuale dintre firma Conserv Gin și firmele de casă ale CJ. Semnele de întrebare rămân și asta pentru că, prin afirmația Ginei Pavel potrivit căreia nu avea niciun rol în atribuirea contractelor de către administrația județeană, nu a făcut altceva decât să omită unele lucruri. Care se cunosc deja și pe care le-a scris cu mâna ei!

Audiată în dosarul de corupție al lui Ianăş Roşeţi, fostul director al Direcției de Patrimoniu din cadrul Consiliului Județean, Gina Pavel, le-a explicat procurorilor că ea era cea care se ocupa de fapt de problemele economice ale acestei direcții. „Pe inculpatul Roşeţi Ianăş, directorul executiv la DADPP al CJ Caraş-Severin, îl cunosc de mulţi ani şi am o relaţie foarte bună cu acesta. Direcţia pe care acesta o conduce are în structura sa Serviciul de Contabilitate şi director economic, însă datorită faptului că acest director economic nu avea studii de specialitate şi experienţă în domeniu, am ales ca să îl ajut pe directorul Roşeţi Ianăş, prin sprijinirea coordonării activităţii economice a direcţiei conduse de acesta. (…) Este adevărat că Roşeţi Ianăş m-a întrebat la finele lunii ianuarie 2014 dacă direcţia pe care el o conduce poate să facă plăţi în favoarea firmei STAICONS din Băile Herculane, motivând că doreşte să ajute firma respectivă să cumpere combustibil să se apuce de lucru. Ce anume intenţionau să lucreze, respectiv ce lucrări urma să efectueze, nu cunosc, dar l-am atenţionat pe domnul Roşeţi Ianăş că nu putem face nicio plată către Staicons decât după data de 11 iulie 2014, deoarece nu mai aveam bani la momentul când aveam această discuţie cu Roşeţi Ianăş. Direcţia pe care o conducea nu mai avea fonduri alocate cu destinaţie pentru drumuri. Întrucât domnul Roşeţi Ianăş a fost reţinut, până în prezent nu s-a mai făcut nicio plată către Staicons. Acelaşi interes l-a manifestat domnul Roşeţi Ianăş şi pentru alţi constructori cu care avea încheiate contracte, respectiv Escav, CLR Denis, Help Trans, Camand…”, scrie Gina Pavel la audierile procurorilor anticorupţie.

Acel director „fără studii” de la DADPP a confirmat cu jumătate de gură că a primit de la Marius Andriţoi, numit director după arestarea lui Roșeți, o ştampilă cu nr. 1, pe care ar fi primit-o la rândul său de la Gina Pavel, imediat după ce procurorii DNA au audiat-o. De altfel, conducerea actuală a inventariat mai multe ştampile cu numărul 1, două ştampile rotunde mari şi mai multe mici. Toate având numărul 1! Cât priveşte registrul special în care ar fi trebuit trecute toate aceste ştampile, până la numirea Corinei Pascotă la şefia DADPP acest registru nu a existat! Sau nu e de găsit!

CITEȘTE ȘI:

Contracte cu încredințare indirectă pentru și cu firmele de casă ale Consiliului Județean!

 

foto: facebook

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/