La inițiativa lui Romeo Dunca, s-a renunțat la reabilitarea și modernizarea pe fonduri europene a Spitalului Județean de Urgență Reșița, cu cele trei staționare ale sale, pe motiv că se va construi un spital modular care, după pandemie, să devină spital de boli infecțioase. Numai că acesta nu se mai construiește!
La preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca a găsit pe masă, aprobate, trei proiecte finanțate din bani europeni lăsate de fosta conducere. Trei proiecte prin care se anvelopau termic cele trei clădiri ale Spitalului Județean de Urgență Reșița. Se punea totodată tâmplărie PVC, se schimba acoperișul, se înlocuiau lifturile. Iar pe contribuția administrației județene se făceau destule și în interiorul staționarelor. Noul președinte CJ a reevaluat situația și a ajuns la concluzia că e prea costisitor, că instituția nu are banii necesari cofinanțării și suportării cheltuielilor neeligibile. Că e aberant să cheltui milioane pentru niște clădiri atât de vechi încât mai degrabă ar trebui demolate. Ca atare, a propus aleșilor județeni să se renunțe la banii europeni și la lucrările de reabilitare. Opoziția din Consiliul Județean a făcut scandal, dar liberalii sunt majoritari și au validat prin vot propunerea lui Romeo Dunca. Acesta a motivat la vremea respectivă, în plină pandemie, că e mai inspirat să se ridice un spital modular, care după eradicarea COVID-19 să devină spital de boli infecțioase. Practic, să înlocuiască Staționarul 3, cel care fusese numit, înainte de intervenția Lilianei Gherle și a oamenilor de bine din jurul ei, „spitalul groazei”. Consilierii PSD, Pro România și PMP au făcut din nou scandal. De data asta pentru că modularul pentru care insista atât de mult Romeo Dunca ajunsese să coste o avere, iar pentru cele doar 54 de paturi Consiliul Județean urma să suporte aproximativ 70 la sută din valoarea investiției. Enorm, în condițiile în care la alte proiecte vorbim de cofinanțări de 2 la sută. „E o prostie, o aberație!”, au strigat liderii opoziției din CJ aproape la fiecare ședință. Și au trecut doi ani de când se întâmplă asta. Acum, într-un final, Romeo Dunca a ajuns să ceară chiar el renunțarea la contractul de finanțare pentru acest spital modular de la Reșița!
Aprobarea intenției de încetare la acest proiect prin acordul părților va fi supusă dezbaterii plenului Consiliului Județean în prima ședință din acest an, în 30 ianuarie. Romeo Dunca a explicat, în exclusivitate pentru expressdebanat.ro, cum a ajuns să renunțe la unul dintre principalele sale obiective. Nu o face pentru că și-ar fi dat seama că proiectul nu e sustenabil, ci pentru că pur și simplu nu a avut încotro. Iar celor care i-ar putea reproșa acum și mai tare că a renunțat la proiectele privind reabilitarea Spitalului Județean le transmite că rămâne ferm pe poziție. A făcut ceea ce trebuia. Dacă nu renunța, n-ar fi avut banii necesari cofinanțării și acoperirii cheltuielilor neeligibile, cum nu i-a avut nici pentru modular. Numai că în primul caz problemele ar fi fost și mai mari.
„Renunțăm pentru că banca nu a fost de acord să ne ofere împrumutul pe care am dorit să-l facem. Am redus cu 25 la sută gradul de îndatorare pentru a putea accesa creditul de care aveam nevoie la spitalul modular, suntem sub 30 la sută, suntem sub pragul legal, dar degeaba. Nicio bancă nu ne-a dat banii. Alții stau mult mai bine ca noi la capitolul grad de îndatorare. La fel ar fi stat lucrurile și cu cele trei proiecte pentru reabilitarea staționarelor. Și acolo am fi avut nevoie de împrumut, pe care nu l-am fi primit. Banca nu ar fi dat bani nici pentru ele și, în plus, nici timp nu am fi avut. Acolo suma de care aveam nevoie inițial era de vreo 37 milioane de lei. Cu majorările de 40 la sută la materialele de construcții am fi ajuns la vreo 50 de milioane, în condițiile în care și gradul nostru de îndatorare era mult prea mare.”, a precizat președintele Dunca.
Odată cu acest eșec, șeful administrației județene schimbă strategia și spune că, probabil, tot răul e spre bine. Vrea să investească imediat 2 milioane de lei în Staționarul 3, spitalul de boli infecțioase, pe care nu-l mai demolează și nici nu-l mai închide. „Terenul pe care vrem să construim noul spital județean nu e suficient pentru a construi și secția de boli infecțioase. O păstrăm în Staționarul 3 pentru că nu se mai face spitalul modular. Alocăm niște bani pentru investițiile de care mai e nevoie acolo, iar noul județean va fi fără infecțioase. Alte 20 de milioane, care ne rămân de la modular, le direcționăm pentru drumurile județene. Cu ce mai avem deja repartizat pentru modernizări și reparații de drumuri județene ajungem la 50 de milioane de lei. Anul trecut am avut 10 și s-a văzut ceva. Anul ăsta putem spune că va fi anul drumurilor județene în Caraș-Severin!”, a explicat Romeo Dunca.
Discuțiile despre spitalul modular de la Reșița nu se închid însă aici. În ședința din 30 ianuarie se anunță deranj mare!