A murit Traian Orban, cel care a condus 30 de ani Memorialul Revoluției din Timișoara

traian orban, fost presedinte memorialul revolutiei din timisoara

Figură emblematică a Revoluției din 1989 de la Timișoara, Traian Orban s-a implicat în crearea Memorialului Revoluției, dedicându-și viața cinstirii memoriei eroilor și constituirii monumentelor în cel mai importante locuri din orașul în care au avut loc represiunile. 

Anunțul cu privire la trecerea lui în neființă a fost făcut de reprezentanții Memorialului. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Capela de la Memorialul Revoluției, de pe strada Oituz, nr. 2B, începând de vineri, 13 septembrie, ora 18.30. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, la ora 12.30, în Cimitirul Eroilor din Timișoara.

Traian Orban s-a născut la 20 februarie 1944 la Petroșani. A fost de profesie medic veterinar. În 17 decembrie 1989 a fost rănit în Piața Libertății din Timișoara. A făcut parte din Asociația 17 Decembrie, punând bazele unei arhive prin înscrierea răniților și a urmașilor, în această asociație.

Orban a fost președintele Memorialului Revoluției din 1989 din Timișoara timp de 30 de ani. Scopul său a fost să cinstească memoria eroilor, să creeze un centru de documentare care să servească aflării adevărului despre revoluție, dar și să creeze un complex memorial de monumente care să marcheze cele mai importante locuri din oraș unde au murit oameni. S-a retras din această poziție în iulie 2020.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/