A murit profesorul Marius Teodorescu, fost șef al Clinicii Chirurgie I Timișoara

marius teodorescu, medic spitalul judetean timisoara
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Născut în 1944, profesorul Marius Teodorescu a fost unul din medicii chirurgi de referință din Timișoara. A condus Clinica I Chirurgie a spitalului județean.

Marius Teodorescu a fost recunoscut pentru introducerea și dezvoltarea chirurgiei laparoscopice și pentru rolul său de mentor pentru generații întregi de medici.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

„A fost un mentor, un model de dăruire și un om cu suflet mare, care și-a pus întreaga viață în slujba medicinei și a binelui pacientului. Ne-a părăsit un simbol al excelenței medicale timișorene, un vizionar care a adus chirurgia laparoscopică la rang de artă, un formator de școală medicală și un sprijin real pentru zeci de generații de tineri medici. Tristețea este cu atât mai mare cu câte plecarea sa lasă în urmă un gol imens – în inimile colegilor, ale foștilor studenți și ale tuturor celor care au avut onoarea de la cunoaștere. Dumnezeu să-l odihnească în pace.”, au transmis reprezentanții spitalului.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/